ALEGERI GENERALE SIAR 2021
ALEGERI GENERALE SIAR
Online, 09.02.2021
În data de 09.02.2021, începând cu ora 14.15, folosind platforma Microsoft Teams, s-au desfășurat online lucrările Adunării Generale de Alegeri a organelor de conducere ale SIAR – la nivel teritorial și central.
La lucrări au participat un număr de 49 delegați ai structurilor teritoriale SIAR dintre cei 52 convocați. Lucrările Adunării Generale au fost prezidate de prof. dr. ing. Ion TABACU de la Universitatea din Pitești – decanul de vârstă al delegaților. Anterior, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021 s-au desfășurat adunări generale la nivelul fiecărei structuri teritoriale SIAR. În cadrul acestora s-au stabilit delegații la adunarea generala SIAR, precum și nominalizările pentru conducerea secțiilor (președinte, secretar, trezorier), membrii în Consiliul Director și Vicepreședinte al SIAR (dacă era cazul).
Întreaga procedură de alegeri generale (cu cele două etape – la nivel teritorial și central) a avut la bază prevederile legislației în vigoare, ale Statutului SIAR și ale Regulamentului de organizare structuri și alegere a organelor de conducere ale SIAR – ediția 2016.
În debutul Adunării Generale , Președintele SIAR în funcție – Prof. dr. ing. Adrian – Constantin CLENCI a prezentat o scurtă sinteză a activității SIAR pentru perioada 2012 -2020. Sinteza poate fi accesata aici: sinteza
Pentru alegerea Președintelui SIAR și a Secretarului General SIAR s-a utilizat aplicatia de vot secret permisă de platforma online.
În funcția de Președinte al SIAR a fost ales Prof. dr. ing. Nicolae BURNETE de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar în cea de Secretar General al SIAR Prof. dr. ing. Minu MITREA de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București.
Ca vicepreședinți SIAR au fost aleși:
- Conf. dr. ing. Victor CEBAN – Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău
- Prof. dr. ing. Anghel CHIRU – Universitatea Transilvania din Brașov
- Prof. dr. ing. Adrian – Constantin CLENCI – Universitatea din Pitești
- Conf. dr. ing. Daniel – Mihail IOZSA – Universitatea Politehnica din București
- Prof. dr. ing. Liviu – Nicolae MIHON – Universitatea Politehnica din Timisoara
- Prof. dr. ing. Victor OȚĂT – Universitatea din Craiova
- Prof. dr. ing. Bogdan VARGA – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Au fost validate nominalizările pentru Consiliul Director al SIAR și pentru conducerile structurilor teritoriale ale SIAR.
Adunarea generală a SIAR a decis acordarea calității de membru de onoare al SIAR dlui prof. dr. ing. Adrian – Constantin CLENCI.
Informațiile complete privind hotărârile adoptate de Adunarea Generală a SIAR pot fi accesate aici: Birou Executiv SIAR, Consiliul Director SIAR, Conducerea structurilor teritoriale SIAR